Diminutive

Jurnal in zig-zag

(Personaje: Bibi, Bebe, Bubu, Gigi, Miti si Mamita)

Trăim într-o țărișoara “mini”, călduță, umejoară, cu mulți pomișori, râulețe, ramusoare, oițe, ciobănași, stânișoare și multe alte lucrușoare. Te poți supăra pe o astfel de țară? Parcă-i de turtă dulce.

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenilor le-au plăcut diminutivele, mai ales în onomastică. Tărășenia cu ele (numele) începe din copilărie. Copiii sunt, se știe, niște maimuțele obraznice, cărora le place s-o șteargă de acasă. La o țigare, la un mic cenaclu satanist sau, dacă sunt mai ciudați, la o înghețată. Părinții, normal, îi strigă: Gigi! Pupu! Bebe! – scurt, sec.

E normal, n-o să-i zici: George Popescu! sau Ivan Feodorovici! Oricum, îi strigă inutil; licheluțele (ca să rămânem în temă) nu apar decât după ce și-au făcut damblaua.

Cei mai duri și mai deciși la capitolul diminutive sunt americanii. E normal, ei au avut primii bomba atomica. J. J., J. R., J. F. K. – niște inițiale reci, efigii incolore și insipide din care omul dispare aproape cu totul și, până la urmă, chiar nu-i mare pagubă.

La polul opus (geografic, ideologic, temperamental), rușii au cele mai calde și mai atașante diminutive. E normal, ei au ajuns primii in cosmos. Cu o poezie aparte, Xiușa, Verocika, Duniașa etc. sunt nume pufoase, dulci ca niște prăjiturele. Cel mai mult imi plac Vaniușa cu cremă de fragi și Duniașa cu smântână.

La capitolul ăsta (cu nume, nu cu smântână), chinezii sunt frustrați din pornire. Ei nu diminutivează deloc, nici prin expresie, nici prin diminuție (e normal, ce să mai scurtezi, la Li, Wang, Fai?) si nici nu vor să le copieze americanilor modelul, ei preferand de altfel să le copieze sondele spațiale (și invers). Cum copiii chinezi nu pot fi alintați cu diminutive, ei primesc în schimb, mai multe dulciuri, ceea ce-i lasa de timpuriu fără dinți.

Romanii, popor talentat dar obosit (de luptele cu turcii și de Busuioaca de Bohotin), merg pe varianta cea mai comodă, scurtă și repetitivă: Bubu, Nini, Gigi, Vivi, Pupu, Jojo. Unii părinți, mai pragmatici, tranșează problema de la inceput, botezându-și loazele cu diminutive: Tomi, Titi, etc.

Cu puțin ghinion, (și din ăsta e mereu destul), mulți își cară cocoașa etimologica (diminutivul) din copilarie până la maturitate și, putem spune, chiar dincolo de ea, ce va fi fiind acolo. Astfel, îi avem pe academicianul Puiu (care trebuie să fie vreun entomolog), pe generalul Titi (ăsta trebuie să fi luptat în Războiul Vesel și numai la popotă), pe europarlamentarul Gigi, poliglot (știe “6 limbi și-o vale-adancă” pentru voce și cimpoi obligat), ceea ce te poate face să te gândești că, mai mult decat un popor francofon, suntem unul albanofon. O fi bine? o fi rău? o fi un diminutiv?…

La subsemnatu’, situația e la fel de încurcată, pentru că, nu-i așa?, nu-ți alegi numele cum nu-ți alegi părinții sau taxele. Așadar, nu stau grozav, dar voi supraviețui. Vali mă lasă, și el, gânditor.

Lipsit de antene lingvistice, dar simțind câte ceva, din rezervele mele, câteva mătuși și verișori au decis să mai salveze ceva din prestigiul meu onomastic; mi-au ornamentat numele cu încă o silabă; așa am ajuns Vătucă, Valică, Văliță, diminutive care te duc cu gandul la prostul satului sau la premiantul clasei, ceea ce, tehnic vorbind, e cam același lucru. Am scapat, tot tehnic vorbind, de dracu’ și-am dat de tac-su. Oricum, le multumesc pentru buna intentie.

Dar, hopa! Pe internet primesc un mesaj de la o prietenă, damă bine, inteligentă și cu umor, care-mi zice… Vălurică. Haios, am mai câștigat o silabă. Sigur, simt in-spatele cuvântului ironia, surâsul “vinovat”, “jucat”… Dar merge și e in zodia mea – a Peștilor. Are ceva transparent, acvatic, impresionist. Vălurică!… O. K. Să fie primit!

Valentin Petculescu

Verde febril

Curând nu mai ai loc niciunde
poți să te retragi în copaci
ca micul baron al lui Calvino
să te pierzi în fotosinteza
dureroasă și fecundă a luminii
ce verde febril ți-ar ocroti somnul
ce poeme multicolore ai putea visa
ai putea trăi în afara gramaticii a semanticii
în minimalismul naturii
greieri – păsări – greieri
când nu mai ai loc niciunde
poți să te retragi în copaci

 

Valentin Petculescu

2013

Bine aţi venit!

Acest site este dedicat scriitorului şi compozitorului Valentin Petculescu.

Puteţi găsi aici o scurtă biografie a artistului, o listă a lucrărilor sale muzicale şi literare, câteva fotografii şi, desigur, fragmente din operele sale.

De asemenea, sunt disponibile câteva linkuri importante.

Acest site este realizat şi updatat de editorul artistului. Pentru a intra în contact cu Valentin Petculescu, puteţi trimite e-mail la adresa valentinpetculescu@gmail.com

*******************************************************************

A apărut !

Volumul poate fi comandat si online, trimitand un email la adresa:

siebenpublishing@gmail.com

Voi reveni cu amănunte legate de data, ora şi locul lansării…